Degradarea învăţământului, ştiinţei şi culturii

Reforma învăţământului din anul 1948 a reprezentat o primă lovitură grea dată culturii române. Obiectivul declarat al reformei a fost "democratizarea" învăţământului, trecerea la un învăţământ de masă după modelul sovietic, al cărui sistem a fost copiat fără nici un discernământ. Consecinţele au fost catastrofale: în câţiva ani învăţământul românesc, creat cu trudă, a fost pur şi simplu dat peste cap. Sacrificând cu brutalitate calitatea de dragul cantităţii, conducerea comunistă se lăuda, la mijlocul deceniului al şaselea, că a "eradicat" analfabetismul în ţara noastră. În realitate, această acţiune a avut efecte de suprafaţă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. După câteva decenii de la prima reformă de tip comunist a învăţământului (din nefericire au mai urmat şi altele) s-a putut constata că alfabetizarea a fost, la nivelul maselor, o farsă: din zece oameni care, la prima vedere, toţi ştiu să scrie şi să citească, şapte n-au citit în viaţa lor nici o carte şi nici un ziar, nu ştiu să scrie corect o cerere sau o scrisoare, folosul alfabetizării reducându-se, pentru aceştia la "ştiinţa" de a-şi semna numele şi la eventuala descifrare a denumirii unor firme.
Învăţământul superior a suferit, şi el, nefasta influenţă sovietică. Erau trimişi la studii sau la "specializări", în URSS, tineri cu "origine sănătoasă" cărora, în mod deliberat, li se dădeau diplome pe bandă rulantă pentru ca apoi, reîntorşi în ţară (de multe ori căsătoriţi cu rusoaice) să fie promovaţi în cele mai înalte funcţii din economie, învăţământ, ştiinţă şi cultură. Cercetarea ştiinţifică a avut, în primii ani de guvernare comunistă, o soartă ceva mai bună. S-au înfiinţat mai multe institute de cercetare, în fruntea cărora au fost numiţi savanţi formaţi înainte de 1944 (de exemplu - Institutul de matematică creat de Simion Stoilow, Institutul de Fizică Atomică avându-l ca
director pe Horia Hulubei, Institutul de Inframicrobiologie condus de Ştefan Nicolau etc). După 1968, fenomenul consolidării ştiinţei şi, implicit, a poziţiei cercetătorilor, i-a displăcut Elenei Ceauşescu care, devenită "academician doctor inginer de renume mondial" (în realitate, o cvasianalfabetă), a trecut la "reorganizarea" ştiinţei româneşti. Ultimele două decenii de regim comunist au reprezentat o adevărată tragedie pentru cercetare şi cercetători. Din ordinul "savantei", s-au desfiinţat institute care obţinuseră
rezultate remarcabile (de exemplu - Institutul de Matematică, în 1972) sau au fost create institute fantomă la conducerea cărora au fost numite rude ale familiei Ceauşescu sau ilustre nulităţi. După desfiinţarea Institutului de Matematică, pentru Zoe Ceauşescu, fostă stagiară la acest institut, s-a creat o secţie specială de creaţie ştiinţifică "condusă" de aceasta). Rezultatele "organizării" au însemnat efectiv bulversarea cercetării ştiinţifice din România, în consecinţă foarte mulţi cercetători valoroşi emigrând.
În domeniul literaturii şi artei, imediat după preluarea abuzivă a puterii, partidul comunist a impus un control draconic, urmărind subordonarea acestora pentru a le utiliza în scop de propagandă. Lista marilor personalităţi culturale sau ştiinţifice, lovite de persecuţii sau chiar de represiune în anii comunismului, este din păcate foarte lungă: filosofii Lucian Blaga, Constantin Noica, Ion Petrovici şi Vasile Băncilă, istoricii Gh. I. Brătianu şi P. P. Panaitescu, poeţii Nichifor Crainic, Radu Gyr şi Vasile
Voiculescu, matematicianul şi poetul Dan Barbilian, profesorul şi psihologul Onisifor Ghibu, geograful Simion Mehedinţi, sociologul Dimitrie Gusti, juriştii Istrate Micescu, I. V. Gruia şi Gh. Strat, medicii I. Simionescu şi I. Trifu, profesorul inginer Aurel Beleş, economiştii Victor Slăvescu şi M. Manoilescu, călugărul-teolog N. Steinhardt, logicianul Anton Dumitriu, sculptorul Gh. Anghel, scriitorii Al. Paleologu, Dinu Pillat şi Păstorel Teodoreanu, actorul Constantin Tănase, artiştii lirici Dinu Bădescu, Şerban Tassian
şi Valentina Creţoiu reprezintă doar câteva nume din miile de oameni de cultură şi ştiinţă care au fost înlăturaţi cu brutalitate din activitatea lor creatoare, mulţi dintre ei ispăşind ani grei de temniţă, iar alţii pierzându-şi viaţa din cauza represiunilor sălbatice la care au fost supuşi. Ce pierdere ireparabilă pentru
ţară au provocat comuniştii - un adevărat genocid cultural !