Sistemul penitenciar în România comunistă

Închisoarea, locul unde se execută pedeapsa şi sunt disciplinaţi infractorii, a devenit în
România comunistă locul în care s-a petrecut eliminarea, reeducarea, torturarea, supravegherea şi
distrugerea fizică şi psihică a tuturor celor care se opuneau, ar fi putut să se opună sau nu puteau
accepta noua ordine politico-economico-socială dispusă de autorităţile comuniste. În mod firesc,
copiind modelul sovietic al Gulagului, liderii comunişti români au transformat instituţional şi
procedural - în termenii regimului detenţiei - întregul sistem penitenciar moştenit, adăugându-i treptat
forma şi substanţa unui adevărat infern. Vom prezenta, pe scurt, organizarea şi funcţionarea acestuia
până la începutul anilor şaizeci, pentru ca apoi să ilustrăm acest fenomen prin patru studii de caz
dedicate penitenciarelor Aiud, Gherla Sighet şi Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Reţeaua penitenciarelor din România număra, în 1945, 74 de închisori cu o capacitate de circa
15 000 de locuri1. Prin ordine succesive capacitatea acestora a crescut - scriptic, pentru că noi
construcţii nu s-au realizat - pentru a putea adăposti pe cei pe care regimul urma să îi pedepsească la
14 martie 1947. A fost, de asemenea, schimbată destinaţia diferitelor unităţi penitenciare. Astfel cele
mai importante închisori pentru majori deveneau: Aiud (pentru executarea pedepselor politice, muncă
silnică pe viaţă); Craiova, Gherla şi Oradea, pentru executarea pedepselor de muncă silnică pe timp
mărginit; Alba Iulia, Arad, Dumbrăveni pentru pedepse de temniţă grea2. Rămasă, până la 6 martie
1949, în subordinea Ministerului Justiţiei, condus de Lucreţiu Pătrăşcanu, Direcţia Generală a
Penitenciarelor a introdus treptat prin ordine circulare măsuri de înăsprire a regimului de viaţă în
penitenciare.
Din 1948-1949, în contextul edificării sau transformării instituţiilor specifice regimului
comunist, penitenciarele au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Militarizarea
sistemului penitenciar, dar mai ales noul regulament secret destinat închisorilor unde erau depuşi
deţinuţii politici, adoptat în septembrie 1948, copiat sau inspirat din cele sovietice a marcat trecerea
spre regimul de exterminare lentă, fizică şi psihică a opozanţilor, prin izolarea totală de familii şi
societate, prin înfometare şi condiţiile inumane de trai, prin lipsa asistenţei medicale şi prin
permanenta supraveghere3. Nenumărate mărturii ale supravieţuitorilor menţionează politizarea totală a
detenţiei de la sfârşitul anului 1948. Apariţia ofiţerilor politici, locţiitori ai comandanţilor (care şi ei au
fost selectaţi din rândul activiştilor de partid), precum şi primenirea politică a corpului gardienilor a
dus la instaurarea unei adevărate terori asupra deţinuţilor, care a atins apogeul odată cu declanşarea
reeducării - în cea mai monstruoasă şi violentă faţetă a sa, în anii 1949-1952, la Târgşor, Piteşti,
Gherla şi Ocnele Mari4. De acum, având preparate noi spaţii de recluziune şi oameni educaţi să le
administreze politic, autorităţile comuniste au declanşat masive campanii de arestări, internări şi
preveniri pe temeiuri politice împotriva tuturor celor susceptibili de a fi inamici ai ordinii pe care

1 La 4 decembrie 1945, prin Decizia nr. 57286, se făcea următoarea specializare a Penitenciarelor: pentru
majori, de drept comun: Aiud (muncă silnică pe viaţă şi legionari) şi Satu Mare; penitenciare pentru muncă
silnică pe termen mărginit: Caransebeş, Craiova, Oradea şi Sighet; penitenciare pentru executarea pedepselor de
temniţă grea: Arad şi Alba Iulia; pedepsele corecţionale până la 6 luni la: Abrud, Baia, Bârlad, Beiuş, Bistriţa
Botoşani, Braşov, Cîmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Dorohoi, Făgăraş, Haţeg, Miercurea Ciuc,
Odorhei, Oraviţa, Piatra Neamţ, Râmnicu Sărat, Rădăuţi, Roman, Sighişoara, Slatina, Sfântu Gheorghe,
Târgovişte, Tecuci, Tulcea, Turda şi Vaslui; pedepse corecţionale până la 2 ani: Brăila, Călăraşi, Caracal, Cluj
Tribunal, Dej, Focşani, Giurgiu, Huşi, Lugoj, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Turnu
Severin; corecţională de la 2 la 12 ani la Buzău, Brăila, Constanţa, Deva, Galaţi, Ocnele Mari, Piteşti, Sibiu,
Timişoara, Văcăreşti; la penitenciarul Dumbrăveni urmau să fie internaţi toţi criminalii de război; pedepsele
politice urmau a fi executate la Zalău; penitenciare speciale: Mislea (pentru femei) Suceava (pentru recidivişti),
etc. Cf. Arhiva Penitenciarului de Maximă Siguranţă Aiud (APMSA), Dosar cu ordine permanente, 1945.
2 Ibidem, Dosar cu ordine circulare pe linia muncii de evidenţă pe anul 1947.
3 Ibidem, Dosar 53, cu ordine circulare primite pe linia muncii de evidenţă pe anul 1948. Ordinul are 11 pagini.
4 Fără a putea face aici o radiografie a acestui cumplit proces al reeducării se cuvine să precizăm că el nu a fost o
creaţie a deţinuţilor implicaţi - mai apoi judecaţi pentru aceasta - ci, aşa cum reiese din ancheta făcută în anii
1953 şi 1954 - cf. ANIC, fond CC al PCR - Secţia Administrativ-Politică, dosare 33 şi 34 - a fost o comandă
dată expres şi urmărită de comndanţi ai securităţii. Îi vom nominaliza aici pe cei responsabili pentru
desfăşurarea procesului: Pantiuşa Bodnarenko, Marin Jianu, Alexandru Nicolschi, precum şi cei trei şefi ai
Biroului Inspecţii din direcţia Penitenciarelor, Lagărelor şi Unităţilor de Muncă, Iosif Nemeş, Tudor Sepeanu şi
Ioan Baciu.

urmăreau să o instaureze. Foşti demnitari, elite ale vieţii economice, politice, culturale, religioase, dar şi simpli muncitori sau ţărani au străbătut şi cunoscut până în 1964 - alţii până în 1989 - binefacerile reeducării în universul concentraţionar comunist.

În anii 1948-1955 au funcţionat penitenciarele:

• Categoria I:
  1. Aiud (5)
  2. Gherla
  3. Jilava;
  
  
  
• Categoria II (penitenciare "închise", pentru deţinuţi cu grad sporit de periculozitate):
  1. Arad
  2. Caransebeş
  3. Cluj (Tribunal, Principal)
  4. Constanţa
  5. Craiova
  6. Făgăraş (Central/Principal,)
  7. Galaţi
  8. Mărgineni
  9. Mislea (femei)
  10. Ocnele Mari
  11. Oradea
  12. Oraşul Stalin [Braşov] (Tribunal, Cetate)
  13. Piteşti
  14. Ploieşti
  15. Rahova
  16. Suceava
  17. Târgşor
  18. Târgu Ocna (penitenciar-spital TBC)
  19. Timişoara
  20. Văcăreşti (spital);
  
  
  
• Categoria III:
  1. Alba Iulia
  2. Bacău
  3. Baia Mare
  4. Botoşani
  5. Brăila
  6. Buzău
  7. Cluj (minori)
  8. Dej
  9. Deva
  10. Dumbrăveni (femei)
  11. Focşani
  12. Iaşi
  13. Rahova II
  14. Râmnicu Sărat
  15. Sibiu
  16. Satu Mare
  17. Sighet (principal, 200)
  18. Târgu Mureş
  
  
  
• Categoria IV:
  1. Bârlad
  2. Bistriţa
  3. Caracal
  4. Carei
  5. Călăraşi (1953/59)
  6. Câmpulung Moldovenesc
  7. Câmpulung Muscel
  8. Codlea
  9. Dăeni
  10. Giurgiu
  11. Făgăraş (raional)
  12. Fălticeni
  13. Dorohoi
  14. Huşi
  15. Işalniţa
  16. Lugoj
  17. Miercurea Ciuc (femei)
  18. Odorhei
  19. Oraviţa
  20. Petroşani
  21. Piatra Neamţ
  22. Rădăuţi
  23. Râmnicu Vâlcea
  24. Roman
  25. Sfântu Gheorghe
  26. Sighişoara
  27. Sighet (raional)
  28. Slatina
  29. Târgovişte
  30. Târgu Jiu
  31. Tecuci
  32. Tulcea
  33. Turda
  34. Turnu Măgurele
  35. Turnu Severin
  36. Vaslui
  37. Zalău (6)

Treptat, ca formă a detenţiei politice, pentru internaţii administrativi, au fost înfiinţate un număr impresionant de colonii sau unităţi de muncă, devenite parte integrantă a sistemului penitenciar. Între acestea remarcăm pe cele de la:

1. Arad
2. Baia Mare
3. Baia Sprie
4. Bârcea Mare
5. Bicaz
6. Borzeşti
7. Brad
8. Brâncoveneşti
9. CRM Bucureşti
10. Buzău
11. Capu Midia
12. Castelu
13. Cavnic
14. Câmpulung
15. Cernavodă (cu trei colonii)
16. Chilia Constanţa
17. Chirnogi
18. Crâscior
19. Culmea
20. Deduleşti
21. Doiceşti
22. Domneşti
23. Dorobanţu
24. Dudu
25. Fântânele
26. Fundulea
27. Galeşu
28. Giurgeni
29. Ghencea
30. Iaşi
31. Iţcani
32. Km. 31
33. Lucăceşti
34. Mărculeşti
35. Mogoşoaia
36. Nistru
37. Oneşti
38. Oneşti Baraj
39. Peninsula/Valea Neagră
40. Periprava
41. Periş
42. Poarta Albă
43. Roşia Montană
44. Roşia Pipera
45. Roznov
46. Salcia
47. Grădina
48. Băndoiu
49. Strâmba
50. Stoeneşti
51. Piatra-Frecăţei
52. Saligny
53. Sibiu
54. Simeria
55. Slatina
56. Spanţov
57. Tătaru
58. Târnăveni
59. Toporu
60. Vlădeni
61. Zlatna

Note de subsol:

(5) Conform deciziei 13132 din 14 martie 1947 a Directorului Penitenciarelor şi Institutelor de Prevenţie, Dimitrie Băzălan, care specializa spaţiile de executare a pedepselor privative de libertate, Aiud-ul se încadra în prima categorie, aceea a penitenciarelor pentru majori, având pedepse de muncă silnică pe viaţă. Conform deciziei, închisoarea urma să fie împărţită în două cartiere: primul, destinat celor condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi a sabotorilor, iar al doilea, pentru celelalte categorii de deţinuţi politici, Cf. APMSA, Dosar cu ordine circulare pe linia muncii de evidenţă, passim.

(6) Pentru locurile detenţiei şi cifrele precizate vezi şi Ioan Ciupea, Stăncuţa Todea, Represiune, sistem şi regim penitenciar în România, 1945-1964, în Ruxandra Cesereanu (coord.), Comunism şi represiune în România comunistă. Istoria tematică a unui fratricid naţional, Iaşi, Editura Polirom, 2006, în special pp. 42-47 şi pp. 73-74.